ACTIVITĂȚI REMEDIALE ȘI CATERING
august 15, 2019
ȘCOALA DE IARNĂ DECEMBRIE 2019 – JUDEȚUL MARAMUREȘ
decembrie 18, 2019

ȘCOALA DE VARĂ 2019 – JUDEȚUL BRAȘOV

În cadrul proiectului ROSE, pe parcursul celor doi ani de activitate, s-au desfășurat activități extracurriculare cu elevii claselor a IX-a și a X-a de către profesorii-mentori: Marcu Nicușor, Giurgiu Dorina, Cheran Nicoleta, Doroga Marcela, Mărginean Angela.

La sfârtul lunii mai și începutul lunii iunie au fost organizate cele două ediții ale ȘCOLII DE VARĂ, la care au participat un număr de 40 de elevi din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a.

Pe lângă activitățile de dezvoltare personală, desfășurate în sala de conferință a hotelului Caraiman – Poiana Brașov, elevii au luat parte și la activități menite să le îmbogățească sufletul și mintea cu frumusețea locurilor prin care au trecut.

Activitățile de dezvoltare personală desfășurate au avut ca scop următoarele:

  • dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a personalității adolescentuluii în funcție de ritmul propriu și de trebuințele sale, conștientizând importanța punctualității si dimensiunea lipsei ei;
  • prevenirea agresivității și violenței în mediul școlar prin exersarea unor comportamente și atitudini civilizate de către elevi, în mediul școlar și în afara acestuia, astfel încât aceștia să se manifeste cu responsabilitate, să fie capabili să-și gestioneze emoțiile, în deplină siguranță, printr-o atitudine tolerantă, preventivă, comunicând activ, asertiv și nonviolent;
  • trăim într-o lume în care redescoperirea ideii de toleranţă şi respect este mai necesară ca oricând; elevii pe care îi educăm şi îi creştem vor fi protejaţi de violenţă doar dacă aceste concepte vor deveni pentru ei nişte deziderate. TOLERANȚĂ, mai înseamnă înţelegere și respect reciproc, dialog şi cooperare între culturi, civilizaţii şi popoare, pentru a descuraja atitudinile extremiste dominate de violență şi ură; totodată, intoleranţa este generatoare de violenţă şi îndeamnă comunităţile să trăiască în pace şi respect.

 

ACTIVITĂȚI DE MENTORAT

DRUMEȚIE PE POSTĂVARU

VIZITAREA BRAȘOVULUI

VIZITĂ LA MĂNĂSTIREA SÂMBĂTA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

//]]>